Achizitia unui uscator de rufe genereaza conform studiilor specialistilor o suita de avantaje notabile, demne de luat in seamna de cei care isi doresc un dispozitiv electrocasnic ce permite uscarea rufelor imediat dupa terminarea programului masinii de spalat. Utilizarea unui uscator de rufe electric performant garanteaza pentru prosoape pufoase, haine fara scame si fara cute, inclusiv pentru reimprospatarea articolelor supuse procesului.
In orice domeniu, dezvoltarea activitatii se afla in stransa legatura cu aparaturile sau masinariile pe care le folosim pentru a ne eficientiza procesul, atat prin economisirea timpului de executie, cat si prin simplificarea radicala a muncii fizice. Astfel, masina de uscat rufe poate fi un ajutor de nadejde in treburile gospodaresti, mai ales in cazul familiilor numeroase sau al celor cu vestimentatie realizata din materiale pretentioase.
Cel mai bun uscator de rufe este practic, cochet si eficient si contribuie decisiv la uscarea rapida a hainelor, prezentand functii multiple de executie. Nu va mai fi nevoie sa asteptam zilele insorite cand rufele se pot usca repede si nici sa aglomeram casa ori terasa cu haine atarnate, servindu-ne de avantajele tehnologiei actuale in orice moment al zilei.
Daca dorim sa procuram un uscator de rufe foarte bun este necesar sa tinem cont de cateva aspecte referitoare la caracteristicile si particularitatile sale, precum:
In conformitate cu aceste specificatii, profesionistii in domeniu au intocmit un clasament ce include cele mai bune uscatoare de rufe existente pe piata.
HHPD-V804 este un uscator de rufe cu pompa de caldura apartinand cunoscutei companii Heinner, produs care se diferentiaza de alte articole din aceasta gama prin economisirea energiei electrice intr-un procent foarte mare, cat si prin eficienta sporita in ce priveste uscarea hainelor.
Uscatorul este foarte spatios, fiind prevazut cu usa si hublou cu circumferinte mari, fapt ce presupune facilitatea sporita in manevrarea hainelor. Dispune de capacitate de incarcare de 8 kg, cifra stabilita ca fiind suficienta pentru o familie de 3-4 persoane. Gradul ridicat de flexibilitate in ce priveste gestionarea unei varietati mai mari de haine, permite uscarea articolelor generoase, precum paturi sau lenjerii.
Interiorul este proiectat cu un tambur special, conceput pentru a spori nivelul de gentilete fata de haine in momentul procesului de uscare. Forma paletelor contribuie decisiv la prevenirea incurcarii si sifonarii rufelor, asigurandu-ne de uscare delicata si uniforma. Puterea de uscare poate fi reglata in functie de necesitati.
Dotarea cu ecran LED la centru de control inlesneste selectarea optiunilor dorite, a programelor preferate, inclusiv a temperaturilor optime de uscare. Avem posibilitatea de a intarzia startul procesului intr-un interval de maxim 23 de ore si de a fi la curent intotdeauna cu durata programului, timpul de rulare si stadiul desfasurarii uscarii.
Dintre functiile importante amintim aici pe cea de iluminare interioara, indicatorul de filtru scame si de rezervor de colectare apa, cat si pe cea de blocare a centrului de comanda impotriva actionarii accidentale.
Programele de uscare sunt distincte si acopera toate nevoile noastre, asociindu-se tuturor tipurilor de tesaturi pe care urmeaza sa le introducem in cuva. Subliniem aici programele pentru camasi si bluze, uscare rapida, pentru bumbac, sintetice, delicate, pentru haine de copii, echipament sportiv sau pilote.
Uscatorul de rufe cu pompa de caldura este silentios, are un design elegant si completeaza de minune gama de electrocasnice de care dispunem.
Avantaje
Dezavantaje
In caz ca nu stim care este cel mai bun uscator de rufe, ideal este sa studiem in profunzime sugestiile specialistilor nostri in cele ce urmeaza. Un articol desavarsit apartinand acestei game de electrocasnice este Hotpoint Natis Reload, un uscator extrem de silentios ce dispune de o capacitate de incarcare de 8 kg, gata sa dea uitarii practicile incomode de uscare a hainelor in interiorul camerelor, pe calorifere sau pe balcon.
Poate cupla pentru uscare chiar si capacitatea a 3 incarcari de rufe spalate la masina ceea ce inseamna un beneficiu in plus pentru familiile numeroase.
Fiind proiectat cu pompa de caldura, garanteaza uscarea eficienta a unei mari varietati de haine utilizand un consum infim mai mic de energie electrica fata de un uscator de rufe cu condensare. Face parte din clasa A++, aspect ce va conta considerabil la factura lunara de curent.
Tamburul galvanizat mareste rezistenta piesei la coroziune, astfel incat avem posibilitatea de a ne bucura de noul uscator de rufe pentru o perioada mai lunga de timp. Programul “Woolmark Blue” trateaza bland rufele etichetate cu “spalare manuala”, plasandu-le delicat in partea laterala a tamburului in vederea diminuarii posibilitatii de aparitie a cutelor.
Uscatorul dispune de o multitudine de programe utile pentru care putem opta in functie de calitatea tesaturilor, de grosimea lor, cat si de volum. Astfel, cel mai bun uscator de rufe electric ne pune la dispozitie programe speciale pentru imbracaminte de lana, pentru articole de pat si baie, pentru hainutele copiilor si bebelusilor, pentru pilote, lenjerii si articole de blugi, inclusiv pentru haine delicate confectionate din voal sau matase.
Alte programe la fel de benefice sunt cele de “Precalcare” si “Antialergie”. Primul asigura relaxarea tesaturilor, facand mai usoare calcarea si plierea, in timp ce al doilea reimprospateaza eficient rufele, scazand imbucurator de mult riscul dezvoltarii alergenilor.
Usa si hubloul uscatorului sunt suficient de mari incat sa manevram cu usurinta hainele. Dupa actiunea de uscare, acestea ies foarte placute la vedere, frumos curatate de scame, perfecte pentru a fi imbracate sau asezate in dressing.
Avantaje
Dezavantaje
Compania Electrolux, recunoscuta pe piata pentru realizarea unora dintre cele mai bune masini de uscat rufe, ne propune spre utilizare un produs inedit, foarte eficient si in acelasi timp econom. Repartizat in clasa electrocasinelor A++, are potentialul de a acoperi o sarcina mai mare decat un uscator cu condensare, insa cu un consum redus de energie electrica.
Tehnologia “Delicate Care” adapteaza temperatura si viteza de rotatie la tipul tesaturii pentru a-i aplica tratamentul propice pastrarii calitatii pentru un timp indelungat. Umiditatea incarcaturii este detectata gratie senzorilor incorporati, astfel incat se evita supraincalzirea anumitor articole si neglijarea uscarii altora.
Cu o capacitate de incarcare de 8 kg, noul uscator de rufe cu pompa de caldura are capacitatea de a coopta intr-un proces de uscare cantitatea a doua sau chiar trei masini de rufe proaspat spalate.
Este dotat cu panou de comanda digital de unde putem selecta oricare dintre cele 13 programe disponibile, compatibile cu o mare varietate de tipuri de tesaturi. Astfel, avem optiunea de a usca in conditii optime haine din bumbac, din matase, sintetice, din lana, articole sportive, lenjerii de pat, huse sau fete de perna, fara a le deteriora coloritul sau textura.
Hainele rezultate in urma procesului sunt mai catifelate, mai pufoase, gata pentru a fi impachetate si asezate in dressing. Programul “Antialergie” ne asigura de igienizarea deplina a rufelor, la o temperatura de 50 de grade Celsius.
Usa cu deschidere pe partea stanga si hubloul au deschideri mari astfel incat hainele pot fi manevrate in siguranta si lejeritate.
Avantaje
Dezavantaje
Gama de uscatoare de rufe Arctic ne propune modelul cu condensare DAPL811AWG, unul dintre cele mai spatioase articole de gen, cu o capacitate de incarcare de 8 kg, extrem de util familiilor numeroase, care obisnuiesc sa imbrace o varietate mare de garderobe.
Una dintre cele mai ingenioase functii a fost adoptata de acest model de uscator de rufe si se manifesta prin activarea automata la sfarsitul ciclului de uscare, daca hainele nu sunt scoase in maxim 2 ore din cuva. Rufele vor fi rotite la intervale de 10 minute pentru a evita sifonarea.
Imbracamintea confectionata din bumbac, lana sau material sintetic are programe destinate care, multumita tehnologiei avansate, le pastreaza la acelasi standard de calitate si colorit pentru un timp indelungat. Astfel, halatele, prosapele, pantalonii, puloverele sau treningurile pot fi impachetate si asezate in dressing imediat dupa procedeul de uscare.
Conturul maleabil al cuvei, cat si forma paletelor asigura miscari optime in timpul procedeului, anihiland astfel riscul distrugerii tesaturilor, oferindu-le un grad sporit de moliciune si flexibilitate. Peretii laterali ai uscatorului sunt proiectati in asa fel incat sa reduca simtitor nivelul de vibratii, contribuind decisiv la indicele de silentiozitate al acestuia.
Printre functiile importante alte uscatorului se numara cea de amanare a pornirii intr-un interval de 3, 6 sau 9 ore, beneficiu in plus pentru cei cu program zilnic incarcat.
“Child Lock” este o functie ce permite blocarea panoului de comanda pentru a evita oprirea sau schimbarea accidentala, fapt ce contribuie la finalizarea procesului de uscare in conditii de siguranta maxima.
Persoanele care sufera de diferite alergii sunt mult mai protejate multumita utilizarii acestui electrocasnic, gratie progamului de igienizare conceput in baza unui timp suplimentar de incalzire, in cazul hainelor bebelusilor si persoanelor alergice.
Avantaje
Dezavantaje
Existenta unui uscator modern, care dispune de noua tehnologie, nu poate fi decat un avantaj notabil in vistieria proprie de electrocasnice. Facilitatile pe care ni le ofera, viteza de executie si timpul economisit cantaresc enorm in ecuatia desfasurarii optime a procesului zilnic de curatenie, avand in acelasi timp un efect benefic asupra noastra si a celor din jur.
Considerand ierarhia intocmita mai sus de specialistii nostri in domeniu, putem aprecia personal asupra celui mai bun uscator de rufe in concordanta cu nevoile noastre. Primul aspect de care trebuie sa tinem cont este bugetul, continuand cu varietatea tipurilor de tesaturi pe care le intrebuintam saptamanal, de volumul uscatorului in raport cu dimensiunile locatiei noastre si desigur cu cifra costurilor pe care le salvam utilizand un uscator modern si performant.
Fara doar si poate, rolul de baza al unui astfel de electrocasnic este sa asigure un randament ridicat de uscare a hainelor, utilizand un consum redus de energie electrica.
Posibilitatea de a incarca o varietate mare de tesaturi, de la produse din matase, bumbac, lana, sintetice, delicate si pana la lenjerii de pat, huse ori paturi, este o alta proprietate definitorie ce incadreaza produsul in clasa uscatoarelor bune si foarte bune.
Dimensiunile, gradul de silentiozitate, numarul de programe si functii, capacitatea de incarcare sunt alte puncte de reper de care trebuie sa tinem cont atunci cand ne dorim sa achizitionam un astfel de articol.
Spatiul pe care il economisim este din start un beneficiu adus de achizitionarea si folosirea in confortul casei a unui astfel de dispozitiv. Nu mai este nevoie sa raspandim hainele proaspat spalate pe calorifere sau pe diferite articole de sustinere in vederea uscarii lor.
Timpul de executie, in cazul nostru de uscare, este colosal mai mic atunci cand procesul se finalizeaza prin intermediul uscatorului, decat orice alta metoda obisnuita. Mirosul de detergent va fi anihilat de tehnicile revolutionare ale uscatoarelor moderne, nemaifiind cazul sa inspiram substantele ori de cate ori hainele tranziteaza etapa de uscare.
Existenta unui uscator modern, care dispune de noua tehnologie, nu poate fi decat un avantaj notabil in vistieria proprie de electrocasnice. Facilitatile pe care ni le ofera, viteza de executie si timpul economisit cantaresc enorm in ecuatia desfasurarii optime a procesului zilnic de curatenie, avand in acelasi timp un efect benefic asupra noastra si a celor din jur.