Am Cumparat Menu

Cat consuma un aer conditionat

Putem concepe viata si vara, fara confortul oferit de aerul conditionat?! Probabil ca da, insa ar fi pacat sa traim acest supliciu, mai cu seama cand locuim la etajul 4 din 4, cand afara sunt 35 de grade Celsius! Asa ca, inainte de a ne cumpara televizor de bucatarie, robot de sufragerie sau teren de golf in dormitor, ar trebui sa ne asiguram ca nu ne lipseste instalatia de aer conditionat. Pentru asta, trebuie sa stim cat consuma aerul conditionat. Din diferite si importante motive. Unul dintre aceste motive este acela ca nu facem parte din clubul celor care au bani sa-si puna si-n cap. Sau, cum obisnuim sa ne alintam vara, nu prea ne dau banii afara din casa!

Cat consuma un aer conditionat

Vezi topul celor mai performante aparate de aer conditionat

Aparate de aer conditionat

Cat consuma un aparat de aer conditionat si cat de important este sa stim acest “detaliu”.

Ca sa aflam cata energie electrica va consuma un aparat de aer conditionat intr-un an, ar fi destul sa studiem schema de eficienta energetica prezentata de fiecare producator in cartea ce insoteste dispozitivul. Oricat de naiv sau utopic suna, producatorii de electrocasnice, in general, si cel de aer conditionat sunt obligati sa ne tina la curent, sa ne informeze cu privire la consumul aparatului.

Eficienta energetica – o expresie vitala de moda noua.

Cu cat un aparat de aer conditionat este mai eficient din punct de vedere energetic, cu atat consuma mai putin curent electric. Si asta fara a compromite performanta. Pentru ca acesta este si scopul esential: eficienta mai mare, performanta uimitoare!

Specialistii spun ca, in medie, o instalatie de aer conditionat obisnuita foloseste aceeasi cantitate de energie electrica, intr-o luna…cat un frigider cu congelator…intr-un an. Am zice ca e pacat ca nu putem tine mancarea in aparatul de aer conditionat, dar nu ne putem permite acest lux, fie si numai pentru c-ar fi clima cu premeditare!

Nu intreba cat consuma un aer conditionat inverter, ci intreaba-te, fara sa te consumi, cum sa faci sa ai si tu unul!

A fi sau a nu fi racoare in casa vara, si iarna cald?! Aceasta e intrebarea retorica pe care pana si Shakespeare si-ar fi adresat-o, cu subinteles, daca se inspira din zilele noastre!

Progresul tehnologic si minunile acestuia ne-au adus in placuta situatie de a fi contemporani cu “tehnologia Inverter”. In traducere laconica si pe intelesul nostru al tuturor: confort, aer placut si temperatura prietenoasa in casa, fara consum mare. Tehnologia Inverter face un lucru admirabil: optimizeaza functionarea compresorului. Ce este compresorul? Una dintre componentele de baza ale aparatului de aer conditionat. Gratie tehnologiei Inverter, aparatul consuma mai putina energie electrica, este mai silentios decat ne puteam imagina cu 20 de ani in urma si are o fiabilitate grozava!

Noi nu furam corola de minuni a lumii si nici curent, ci iti spunem cat curent consuma un aer conditionat.

De pilda, un aparat clasa energetica A+ consuma aproximativ 325 kWh pe an. Faceti calculul, in functie de pretul curentului electric, ca sa stiti cum si cat de linistiti dormiti, dupa ce va asterneti!

Cand cumparam un aparat de aer conditionat, ideal este sa optam pentru unul cu puterea necesara de racire/incalzire a spatiului nostru, perfect adaptat si setat pentru spatiul in care lucreaza. Nu de alta, dar daca aparatul are puterea prea mica, va avea durata de viata comparabila cu a unei crisalide sau a unei eclipse de soare. Si asta pentru ca, avand putere mica, aparatul de aer conditionat va fi suprasolicitat. I se cere mai mult decat poate duce. E ca atunci cand ii ceri unui melc sa fuga dupa doi iepuri de camp.

De regula, producatorul are grija ca, in specificatiile tehnice ale aparatului, sa precizeze spatiul maxim pentru care instalatia sa de aer conditionat lucreaza la parametri optimi de consum de energie.

Avem posibilitatea de a alege un aparat de aer conditionat cu capacitate ceva mai mare decat necesarul incaperii. Efectul?! Putem folosi aparatul la capacitate medie, economisind si energie.

Pentru ca aparatul de aer conditionat sa functioneze optim, temperatura trebuie setata intre 21 si 25 de grade Celsius. In cazul in care comitem imprudenta de a seta temperatura ambientala mai mica de 21 de grade, aparatul de aer conditionat va fi solicitat si mai mult, asa incat va consuma mai multa energie electrica.

Omul sfinteste locul. Inainte de asta, alege locul pentru instalarea aparatului de aer conditionat. Iar cel mai bun loc este cel in care nu ajung razele solare. Altfel, apare supraincalzirea, care are ca efect reducerea performantei.

Pentru a ne face o imagine clara despre cat consuma un aer conditionat, e bine de stiut ca aparatele de aer conditionat se impart in grupe energetice, in functie de randament: Clasa A+++, A++, A+ si A, cele din urma (A) fiind cele mai putin eficiente.

Dat fiind ca diferenta dintre A+ si A+++ este decent de mica, ne putem cumpara un aparat A+, fara nicio ezitare si fara teama ca riscam.

Sa presupunem ca folosim aerul conditionat un numar de 350 de ore de racire si aproximativ 1400 de ore pe an pentru incalzire, iar suprafata de care aparatul are grija e de 40 de metri patrati. Aparatul are 12.000 BTU – clasa A. Consumul aproximativ este de 0,970 kWh. Costul aproximativ/estimativ:

Racire: 350 de ore x pret kWh.

Incalzire: 1400 de ore x pret kWh.

Trebuie precizat ca randamentul aparatului de aer conditionat este influentat de temperatura exterioara. Si mai exact, randamentul depinde de diferenta dintre temperatura din interiorul locuintei si cea din exterior, de afara.

Cat consuma un aparat de aer conditionat?

O astfel de întrebare staruitoare si chinuitoare merita macar un raspuns confortabil si optimist, daca nu unul definitiv si “suficient”. Facem ce facem si, inevitabil, ajungem la aerul conditionat cu inverter. Si nu e de mirare, de vreme ce tehnologia Inverter este considerata a fi o alegere minunata si recomandata.

De pilda, un aparat de 18.000 BTU , pentru sezonul estival, are un consum anual de aproximativ de 330 kwh pentru răcire, iar in sezonul rece consumul anual estimat este de circa 1200 kwh pentru incalzire.

Sa plecam de la fericita premisa ca un kwh costa 1 leu:

* Ca sa racim locuinta, consumul este: 330 kwh x 1 leu = 330 de lei.

* Pentru incalzirea locuintei, consumul este: 1200 kwh x 1 leu= 1200 de lei.

In total, costurile cu electricitatea inseamna 330 de lei + 1200 de lei / 12 luni = 127,5 lei/luna.

Expresiile “factura la energie” si “consum aer conditionat” pot genera migrene.

Ca sa n-o luam razna si sa evitam durerile de cap, trebuie sa punem capul la contributie, si nu doar de dragul acestui cliseu. Cu alte cuvinte, ideal ar fi sa stim la ce sa ne asteptam, inainte de a cumpara aparatul de aer conditionat. Mai mult decat atat, trebuie sa alegem aparatul in functie de locuinta si caracteristicile ei, astfel incat sa optimizam tot ce poate fi optimizat. Factura la energie electrica nu este catusi de putin sensibila si empatica la eventualele noastre lamentari si pareri de rau!

Volumul camerei este esential pentru aflarea necesarului de energie. Pentru asta, e musai sa tinem cont de cateva elemente”

  • Lumina solara
  • Gradul de izolare a casei (apartamentului)
  • Nivelul de izolatie termica in podea si in tavan.
  • Numarul, marimea si amplasarea ferestrelor.
  • Numarul persoanelor care populeaza, in medie, camera.
  • Sursele de caldura – celelalte dispozitive electrocasnice care contribuie la cresterea temperaturii din incinta.
  • Marimea peretilor
  • Gradul de umbrire a ferestrelor – jaluzele, obloane.
  • Amplasarea camerei – parter, etaj sau mansarda.

Daca aparatul de aer conditionat are o eficienta prea mica in raport cu volumul suprafetei, il face sa lucreze la o putere mai mare – asta duce, invariabil, la costuri si uzura mai mari. In cazul in care eficienta dispozitivului este prea mare, pe langa pretul de achizitie inutil de mare, intervine uzura accelerata a compresorului si scurtarea duratei de viata din cauza opririlor repetate si dese.

In principiu, ne-am cam dumirit cat consuma aerul conditionat. Ce-ar trebui sa facem pentru a reduce consumul si costurile aferente, fara a ne compromite confortul?

  • Alegem un aparat de aer conditionat care se bazeaza pe tehnologia Inverter – pe langa faptul ca are un consum de energie mic, este discret, adica silentios si fiabil.
  • Optam pentru un aparat de clasa energetica A sau A+ . Consuma chiar si cu 40% mai putina energie electrica decat un aparat de clasa C sau D.
  • Curatam filtrele dispozitivului de aer conditionat macar o data la 2 luni – recircularea aerului prin aceste filtre duce cu timpul la depunerea impuritatilor, a prafului si la acumularea bacteriilor. Asadar, pe langa functionarea la parametri optimi din punct de vedere energetic, aceasta masura de curatare a filtrelor ne protejeaza sanatatea.
  • Setam temperatura optima – pentru buna functionare a aparatului de aer conditionat, temperatura optima setata trebuie sa fie cuprinsa intre 21 si 25 de grade Celsius.
  • NOTA BENE! Sfatul specialistilor este ca diferenta dintre temperatura din locuinta si cea din exterior sa nu fie mai mare de 4 grade – este foarte importanta pentru sanatate!
  • Aparatul de aer conditionat trebuie sa fie pe masura incaperii – nu putem raci un apartament de 60 de metri patrati cu un aparat care abia face fata intr-o garsoniera de 25 de metri patrati. In cel mai haios caz, doar mimam confortul, nu insa si plata exagerata si enervanta a facturii!
  • Locul in care amplasam aparatul de aer conditionat – ca sa nu ne indignam si sa nu ne miram trist de cat curent consuma un aer conditionat. Este vital sa amplasam aparatul departe de razele soarelui.
  • Folosirea modului SLEEP e timpul noptii – un alt siretlic pentru reducerea consumului.
  • Tinem usile si ferestrele inchise – si foarte bine izolate si etanseizate.

Cat consuma un aer conditionat pe cald? Inainte de a raspunde la aceasta intrebare, sa spunem ca pentru incalzire, cel mai nimerit este un aparat de aer conditionat Inverter. Un astfel de dispozitiv are un consum de 300 pana la 450 kWh.

Daca citind acest articol v-ati susprins intreband “Cati wati consuma un aer conditionat A sau A++?”, afla ca si noi ne-am gandit la inca un exemplu, menit a te lamuri:

Un aparat de aer conditionat de clasa energetica A, de 12000 BTU (3,5kw “frig”) consuma aproximativ 1080 wati/ora. Tinand cont de faptul ca acesta functioneaza in jur de 8 ore pe zi, vara, cand nu e canicula, puteti calcula foarte usor ce presupune asta.

Sa nu uitam nici acest truism cu valoare de realitate unanim acceptata: Un aparat de aer conditionat consuma de 3 ori mai putin energie decat ofera, si asta deoarece consumul de energie electrica este folosit doar pentru circulatia freonului prin circuitul frigorific si transportarea acestuia. Ceva mai palpabil, pe intelesul epidermei noastre, daca un dispozitiv are un consum mediu de energie electrica de circa 1,2 kW si produce o sarcina rece de aproximativ 3,5 kW, asta-nseamna un coeficient de eficienta energetica de aproape 3 kW.

Cat consuma un aer conditionat? In genere, mai putin decat ne imaginam. Cat consuma un aer conditionat portabil? Un pic mai putin, exact cat sa ne intreaca asteptarile si sa ni le bucure! Vara si cald sa fie, ca de calcule seci ne ocupam si singuri!

Aparatul de aer conditionat nu este un moft. Este un element care ne asigura confortul termic. Una e sa simtim canicula pe pielea noastra, si alta e sa traim vara cum se cuvine: cu zambetul pe buze si, eventual, cu gandul la bauturi racoritoare, ca bonus!

Daca vrem cu adevarat sa ne bucuram de confort, trebuie sa aflam inclusiv cat consuma un aparat de aer conditionat. Mai precis, cat consuma aparatul potrivit locuintei si exigentelor noastre. Astfel incat preocuparea noastra sa nu fie surprizele pe care ni le-ar putea rezerva facturile la energie, ci beneficiul confortului si bucuria care vin odata cu acesta.

Autor

Dinoiu Ovidiu - Redactor

Dinoiu Ovidiu Absolvent al Facultatii de Economie, specializat in tehnici de marketing si management, cu studii amanuntite in dezvoltarea personala, elaboreaza informatiile produselor si le pune la dispozitia dumneavoastra, inlesnind procesul de intelegere a beneficiilor achizitiilor de orice gen.